My Vertical Life

Povestea Calatoriei

2011-07-28T08:40:00.000-07:00

D'apoi plec vreo 2 luni intr-o calatorie si ma gandeam sa impartasesc experienta postand o data pe saptamana, poate, impresii, imagini. Va fi mai degraba si un jurnal de calatorie ca am memoria cam scurta si n-o sa stiu sa povestesc pe urma prin ce-am trecut si ce-am vazut.

Asa ca, noua mea casa virtuala: Pierduti in Orizont

Va astept pe-acolo!

Cleo 7a

2010-08-18T08:46:00.000-07:00

In sfarsit, Cleo.
M-a facut mai mult la psihic ca l-am lungit prea mult timp si am iesit rar sa ma dau pe el.
Acu 1 an in septembrie i-am mai dat o incercare, dar fara succes.

Weekendul trecut, am iesit cu Andra si Ivona in chei. Eu cu gandul la Cleo, iar fetele cu gand la veselie. Ma simteam foarte optimist si pozitiv, mai ales dupa iesirea fructuoasa de la Sihla unde am facut multiple trasee pe riglete mici si la echilibru si sustinerea intensa al lui Kojak la bolovani.
Eram destul de stresat, desi stiam ca pot sa-l fac si ca nu e atat de greu, ca drept dovada ca l-am facut din a doua incercare. Prima incercare a fost pe la ora 12 amiaza, cand soarele batea nebuneste la faleza Raza Soarelui si n-aveam nici o sansa, picioarele mi se umflasera si ma dureau, magneziul parca nu exista, iar veselia din jur imi distragea atentia si focusarea :))

In orice caz, seara pe la 7 am reusit sa-l leg fara probleme si sa ma simt foarte natural pe traseu.
Nu am simtit decat o usurare, nu neaparat o reusita, bucurie, caci m-a facut la psihic mult timp, inclusiv faptul ca nu eram niciodata destul de decis si hotarat sa-l incalec si in plus nici nu m-am simtit comod sa ma dau pe el decat prima data cand l-am incercat in prezenta lui Kobe si el incerca Glisando (8a) de vis-a-vis.

Cred ca e foarte important sa te simti pozitiv si sa ai o atmosfera relaxanta si in care nu urla nimeni sau iti disturba puterea de concentrare. Chiar si pe un traseu usor e valabila regula. Cel putin asa e la mine. Oricum ma dau de placere! (vorba lui Masina)

Andra a incercat Merry (6b+), care aproape ii iesise, iar Ivona s-a distrat de minune pe niste 6+ de langa Cabana din Sugau.
Ne-am intalnit acolo cu Cristina si fetitele ei Zada si Ana, Mihai cu prietena, Vlad cu Daria(fiica lui), Isa, Anita, Cristina si Arrow, Andrei, Alex... o adevarata gasca din iasi, iesita la catarat.
Spre seara am inoptat intr-o poienita superba din Sugau de unde urmaream cu totii cu fascinatie stelele imense care cadeau.

Urmatorul proiect va fi un 7c. Nu l-am ales inca. Poate fi si arcada mare din Bucium si tot e bun :))

O duminica la Sihla

2010-08-09T11:50:00.000-07:00

Imediat dupa concursul de bouldering de sambata, organizat de Oliver Batir, de la Sala de Catarat, s-au gandit baietii (Kobe, Forest, Alex, Kojac, Paulica) sa mearga la Sihla la un bouldering soft.
M-am lipit si eu si Andra si astfel am facut 2 echipe cu 2 masini.
Prima grupa erau primii 3 numiti mai sus, iar gasca doi eram restul, cu Kojac la volanul masinii sale noi :D

Drumul pana la schit a fost plin de peripetii. Paulica si-a uitat portofelul la OMV in iasi, apoi dupa o scurta pauza in Tg Frumos, in timp ce ne minunam la o bruneta care facea autostopul, Kojac a incalecat o groapa rezultand o pana superba detectata la doar 10 km distanta :)) iuhuu. Deja aveam dubii in privinta iesirii si ne gandeam in gluma sa facem cale intoarsa.
Echipa 1 s-a intors imediat dupa noi, ca urmare a apelurilor disperate cum ca nu ne mai vedeau in urma si instalarea panicii gen accident. Iar eu i-am facut lui Kojac o bucurie si i-am murdarit scaunul din fata cu smoala, in speranta ca ma va ierta daca dau gradul la bolovani :D

Cu roata schimbata si stres alungat, ne-am adunat pentru un catarat.
Ajunsi in gradina spatiului sfant, ne-am sesizat toti ca-i cam aglomerat
Si-n forfota mare cu voci si cu cant, ne-am pitit sub un bolovan turbat.

Plan n-aveam, cel putin eu. Dupa concurs aveam degetele sparte, batute in varf. Daca ma dadeam pe un 5+ ma consideram fericit si totusi am putut mai mult de-atat.
Sustinut de Kojac si cu planul bine facut de Kobe si Forest :)) am facut si eu ceva trasee faine pe riglete si echilibru.

B29:
Frumusete Trecatoare 6a+

B32:
Fundu' Sus 6b+/6c
Bagdad 6b+/6c
Inca una si m-am dus 5a
Paiata 6c+/7a
Miguel 4+
Fagurelu' 4+/5a
Tali 4+/5a

Totusi, am ramas cu pata pusa pe traseele de la bolovanul B30 si B29

O iesire excelenta care putea sa fie la fel de excelenta chiar si daca nu faceam traseele. Zona e minunata, iar mai multe detalii puteti gasi pe site-ul intretinut de Kobe: Sihla.info

Pozele sunt facute de Andra cu amabilitatea aparatului lui Kobe.

Retezat - Garana - Herculane

2010-08-04T05:57:00.000-07:00

2 saptamani in aer liber.
Imediat dupa concursul din Herculane din mai, mi-am propus sa revin aici, totusi nu m-am gandit ca va fi atat de curand :D

Planul era o saptamana in Retezat, 2-3 zile la Festivalul de Jazz de la Garana si inca o saptamana prin Herculane. Toate locatiile fiind aproape una de alta, ne-am permis sa ne lefaim in diverse activitati.

19 iulie
Ca sa enumar cele doua echipe soc ale excursiei: in coltul din stanga cu multiple medalii de namol, atleti invincibili si kamikaze la scufundari in piscina prezentam pe subsemnatul (gorila alba), Andra (kimbeeer), Julie (veselie), Lucian (serpisor), Simona (mos craciun); in coltul din dreapta cu nenumarate behaituri, comportamente animalice si cu o gandire comuna interactiva prezentam pe Anita (dinamita), Raluca (summer babe), Andreea (oaia nr 1), Alexandra (oaia nr 2), Florina (care acum probabil e in cautare de semnal).
Eu am plecat mai devreme din iasi cu echipa mea, cu gandul, in principal, la un popas intre Roman si Piatra Neamt de unde se vad stelele si Calea Lactee ca nicaieri altundeva.
Evident, drumul a fost obositor, dar ne-am gasit veselia si cheful de indata ce se cracana de ziua.

Desigur, cei care au vrut sa atenteze la cheful si veselia noastra au fost eliminati, respectiv o bufnita care isi facea somnul de frumusete pe autostrada si care s-a trezit numai in ultima clipa, chiar dupa ce noi incetiniseram (noroc de ciorile noatre ca-s mai destepte, altfel vai de tot regnul animal!), iar inamica numarul doi a fost o pisica budista care era convinsa ca era reincarcarea unei molii: de aici si reactia de “But I can’t help it!!” cand a vazut lumina farurilor noastre si a dat singura cu capul de roata.
Disclaimer: Tuturor animalelor folosite in acest reportaj li s-au citit drepturile si nu au fost exploatate in experimente periculoase- they lived to see another day!

Am ajuns pana la Carnic (pentru a urca pe Retezat pe la cabana Pietrele) cu masina, un drum care a creat niscai probleme la intrare, din cauza ploilor abundente, dar care s-a dovedit accesibil.
Am asteptat acolo gasca doi, care din motive de oboseala isi schimbasera soferul pe portiunea de drum dificila si Andreea, fiind sofer cu experienta, a decis sa-si lase pasagerii sa vina pe jos pe timp de ploaie, ca nu se stie cum va reactiona masina :)). si eu am facut la fel cu pasagerii mei, doar ca eu i-am lasat pe caldura. Evident s-a creat o tensiune de scurta durata, care a fost sparta de initiativa lui Lucian de a cauta serpisori, pentru ca lui ii plac serpisorii mici si veninosssssi.
Am inoptat prima seara la Carnic, iar Andra din exces de CO2 a facut botezul noului meu cort Husky Flame, cu un jet puternic de fructe si acid gastric. Speriat de minunatie, nu mai gaseam poarta casei de panza si efectul a fost catastrofal rezultand intr-o panica urmata de o indiferenta somnolenta. Ca drept urmare ne-am culcat in masina :))
Noaptea a fost linistita, fara ursi sau alte animale, decat cele din corturi care sforaiau.

20 iulie

Dimineata devreme ne-am impachetat rapid si am pornit voiosi catre Lacul Bucura, pe langa cabana Pietrele, cabana Gentiana.

Unii cu rucsaci mai grei, altii cu rucsaci mai usori, eu cu 30 kg in spate, dar nu avea importanta, caci eram pe munte, eram in liniste, eram in padure.

Unii trec de obstacole fara sa le observe...

...altii vor sa intre in comuniune cu natura! (sau sa se spele)

Anita - regretand ca n-a trebuit sa-si scoata bocancii ca sa se spele si ea...

Cum urcam pe Valea Pietrele si ne indreptam catre Curmatura Bucurei puteam admira in dreapta noastra Culmea Stanisoarei, iar in stanga Culmea Pietrele.

Urcusul era anevoios caci aveam mult bagaj in spate, dar peisajele erau atat de minunate incat uitam de moment, dar nu si de greutatea rucsacului. M-au ajutat enorm betele de ski.

Am gasit pe drum o oaie pierduta de turma! Be-he-he-he-he!

Dupa vreo 4-5 ore de mers am ajuns pe Culmea Bucurei, de unde puteam vedea Lacul Bucura in toata splendoarea sa inconjurat de o cireada de vaci sanatoase, pestrite, ca in reclama cu ciocolata Milka.

Marmote...

Vacute neobisnuit de relaxate...

Suntem convinsi ca aici se face ciocolata Milka, mai ales cand vedem tot aburul care iese din fabrica. Multi dintre noi isi pregatesc uneltele de sapat ca sa demascam aceasta operatiune!

Lucian nu se mai poate abtine si ne-o ia inainte. Concluzie: Nici mierea nu-ti lasa gura apa ca ciocolatile underground.

Am campat seara in apropierea lacului, dar s-ar parea ca pentru unii drumul n-a fost atat de greu, ca imediat ce ne-am oprit au inceput fetele sa cotcodaceasca mai ceva ca la piata :)) Jea
Ca urmare a acestui scandal feminin, si-a facut imediat aparitia un tap, care a inceput sa curteasca ba in stanga, ba in dreapta. Eu si Lucian eram singurii cocosi din gasca si nu ne-am bagat in seama ca stiam ca n-are sanse :)) Noi eram intr-o discutie aprinsa cu serpissssori, oricum.
Cortul l-am bagat la aerisit si am refuzat sa dormim in el, din motive lesne de inteles. Eu si Andra ne-am combinat in cort cu Lucian si Julie si ne-am hilizit, ne-am besit si-apoi am adormit asfixiati.

Vacile rad linistite- stiu ca nu le vom afla niciodata ascunzatoarea.
Radem si noi - pentru ca suntem malefici.

21 iulie
Ne-am pornit cu greu taaare la o plimbare maaaare. Pfoai, ce adormiti, ce puturosi, ce lenesi, dar veseli total.

Ne gandeam noi sa facem varful Retezat, lucru care s-a si intamplat. Planul initial de urcare pana la Bucura era sa facem un ocol mic si sa o luam pe Culmea Lolaia, vf. Retezat, vf Bucura, Lacul Bucura. Ma bucur ca n-am apucat-o pe acolo caci era greu accesibil mai ales cu rucsacii in spate.

Prin urmare, am ajuns pe Retezat, fara rucsaci, la o plimbare, dar numai bine ca eram in nori cu totii si n-am putut sa admiram privelistea dimprejur.
Venea polaia, eram infometati, Raluca si Florina ramasesera la cort, prima din motivele unei besici belite, cealalta din lipsa de semnal.
Fetele, in schimb, nu ne-au dus dorul, ci s-au lipit destul de repede de salvamontisti, care le-au servit cu ceai si alte "specialitati"! Cand ne-am intors, fetele aveau un nou look de cercetasi.

Si cum ziceam, ploaie, foamete, umezeala, pietre. Aveam pelerine, dar ploua cam tare. Eram decisi sa o luam pe la Lacul Stanisoara si sa traversam Culmea Stanisoare, dar era cam umezeala, unii dintre noi nu eram siguri de miscare si am zis ca sa ne indreptam spre cabana Pietrele, dar era cam departe. Asa ca am gasit o stana improvizata de ciobani, cu acoperis de piatra unde am bobinat niste energie si am asteptat sa se opreasca si ploaia, lucru care s-a dovedit, fiind totusi un scurt cumulus congestus in devenire spre cumulonimbus.
Am ajuns in cele din urma la cabana Pietrele, din nou, unde ne-am cinstit cu un ceai bun, eu cu o Cola, ne-am odihnit si am luat-o, din nou, pe drumul Lupilor spre Lacul Bucura.

Am mancat, am baut, ne-am jucat si ne-am culcat.

Planul era sa o zbughim urmatoarea zi spre Carnic si apoi spre Garana la festival.

22 iulie

Eram la fel de matinali si sprinteni ca si in celelalte zile, dar la urma urmei nu ne grabea nimeni :D

Anita, pregatindu-se de drum: ghiozdan-check, batic-check, hartie igienica....?!

Chiar daca isi holbeaza ochii mai tare, Andrei n-o sa-i scada miopia. Pacat de capritele de munte de pe versantul alaturat!

Ne-am impachetat totul, caci era ultima zi in Retezat si cu parere de rau am pornit spre Vf. Peleaga, dupa care am coborat pe Saua Pelegii spre Taurile din Valea Rea, am traversat Saua Vaii Rele si am ajuns la Lacul Galesu. Un peisaj scotian, cum spunea Julie, ea stiind mai bine de ce.

Mohawk de munte

Pauza de pozat si de hartie igienica:D

Eu ajuns in varf...the peak of intelligence.

Julie, plin de energie dupa fiecare poza!
Be-he-he-he-he-he!!
O priveliste obisnuita-Simona mancand.
Be-he-he-he-he bis!

Fetele zambesc misterios-stiu ele de ce!

Am ajuns la Carnic, am mancat, ne-am spalat, puricat, culcat.

23 iulie

Am pornit cu veselie spre Garana. In seara asta canta Bela Fleck, Zakir Hussain si Edgar Meyer. Va recomand cu caldura sa-i cautati si sa-i ascultati.

Am ajuns la Garana si spre deosebire de acum 2 ani cand am fost cu Andra si Anita la Victor Wooten, anul acesta era un fel de balci, cu o mare multime de oameni care nu prea aveau treaba cu festivalul dar cu atitudini pe care as fi vrut sa le evit. Culmea ca era si weekend si cam pe-acolo se aduna lumea la gratare, etc.
Seara de vineri la concert a fost hipnotizanta si as fi vrut sa o pastrez asa pe parcursul a mai multor zile, dar din pacate efectul s-a pierdut imediat.

Seara am adormit cu greu si cu o oarecare greata si repulsie. Am avut parte de un contrast prea puternic: linistea si naturaletea Retezatului vs galagia si agitatia Garanei.

Veselie...

veselie...
veselie...
mental blackout...

Toate planurile au fost stricate, mai ales ale fetelor :de a-si vinde zorzoanele pe strada si de a face poze cu cei mai cei baieti de pe acolo- ce bine c-au mai scapat si ele de acasa!

24 iulie
"Vrei natura? Vrei caldura? Vrei sa simti un suflat care te impaca? Mangaie o vaca!"

Am decis ca ar fi mai bine daca ne-am lua catrafusele si am decola din locul acela. Zis si facut! Ne-am indreptat spre Lacul La 3 Iazuri, unii au inotat, altii au dormit, s-au odihnit in liniste sub umbra copacilor, iar Andra a observat numaidecat apropierea imensa a unui Cumulonimbus furios. Am iesit din gaura de pamant unde poposisem cu masinile si ne-am indreptat catre iesirea din Garana, coltul opus. S-a pornit furtuna!
Vant si gheata arunca
Peste oameni revarsa
Ploi abunde si-ncalcite
Adunau pe nesimtite
Corturi multe obosite
Ce stateau pe mal, pitite.

In masina noi stateam
Radeam si ne hilizeam
Harbuz rosu mestecam
Si seminte aruncam.

A durat mult si indelungat, ploaia ce s-a agitat. Dar noi, doar, am asteptat. In sfarsit, s-a terminat!

Julie, nemultumita de lubenita ei, negociaza..pentru o lubenita mai dulce!

Am luat-o la goana spre Resita cu gandul la Herculane. Nu ne mai interesa nimic decat sa ajungem sa campam, sa mancam, sa ne culcam. Totusi drumul n-a fost scurt, fulgerele n-au tacut, ploaia supla, agitata n-a-ncetat sa cada lata. Pana in Herculane am fost martorii unor fulgere si trasnete fenomenale.
Am ajuns tarziu la campingul din Herculane. N-am stat mult pe ganduri ca ne-am instalat corturile. Julie a propus o cloaca... Mmmm, yum yum yum. Atat ne-a trebuit si capacul a fost pus. Somn!

25 iulie

Umezeala, ploaie! O si perfecta pentru o piscina, o plimbareala si o cloaca.
Piscina am exploatat-o la maxim.
Cu parere de rau, Julie si Florina au trebuit sa ne paraseasca si sa se intoarca acasa cu trenul.
A trebuit sa consolez fetele, caci Julie a fost pe tot parcursul excursiei un fel de model, o muza, un abtipild pe glezna, un tatuaj pe retina, o aurora boreala, o veselie pentru unele dintre ele. Hush hush! Gata, liniste! Petrecerea continua! :D

Lumea obosita, franta, plictisita, plecase muza acasa, fetele nu mai aveau pofta de viata, asa ca am luat-o pe Andra si Anita sa le arat unde ma catarasem eu in mai la concurs si uite-asa am ajuns din nou la Cascada Vanturatoarea.
Padurea devine din ce in ce mai misterioasa si ne simtim ca Alice in tara minunilor- incercam sa nu cadem si noi intr-o groapa.

Eram varza la catarat. Aveam chef de orice, numai de catarat nu. In fine, ne-am retras la fel de subtil precum am venit, in cautare de serpisori pentru Lucian. Din pacate, nici o vipera, doar niste capre.

Un munte pufos isi face aparitia in departare!

Ma cam grabesc la scris, ca-s prea multe si s-ar putea sa mai pierd din aventura, dar vine Andra in ajutor :))

Is it a bird? Is it a plane?!...

Seara, binenteles, cloaca!

26 iulie
Am antrenat gasca sa-i duc si pe ei la cocotz la Cascada Vanturatoarea si sa vada cat e de frumos.

Capritele s-au inteles de minune cu oitele noastre!

Nu stiam de ce erau asa de prietenoase- suspect... dupa care Andra a observat ca avea esarfa pe jumatate mancata.
Anita se eschiveaza, nu-si risca integritatea hainelor.(o vedem fara naframa)

Am catarat doua trasee 6+, Andra un traseu, Anita un traseu si ghici ciuperca..!? A inceput sa ploua, cate-un pic, acum a stat, norii iar s-au adunat si-a plouat si-a tot plouat, pana cand toti ne-am murat.

A se observa muschii.
Creaturile padurii ne observau de dupa copacei si faceau ochii mari de fiecare data cand mergeam dupa un tufis.

Ziua era cam compromisa si ne-am mai plimbat, am luat doua lubenite de 10 kg :D

27 iulie
Cheile Nerei.

Numai asta aveam in cap asa ca am luat-o din loc dis de dimineata, fiindca vremea tot se arata rautacioasa.

Peisajul salbatic a trezit si instincte salbatice de mult uitate si, prin urmare, lupta pentru dominatie s-a desfasurat cu urlete de intimidare si cu aruncatul pietrei in stanci- de la distanta!

Cred ca an vazut cu coada ochiului un pui de soparla care-i zicea lui maica-sa ca de mult n-a mai vazut neandearthalieni. Prin urmare: c'est la vie, c'est la guerre, sau Asta-i via, asta-i gara!

Pozele vorbesc de la sine. Minunat loc.

Fallingwater, varianta romaneasca.

Am gasit la un centru de informare o harta a regiunii Domogled, crestele care inconjoara Herculane si ne-am propus sa mergem pana la Grota cu aburi, urmatoarea zi.- unde unii dintre noi se vor simti ca adevarati barbati, dupa lupta de mai devreme.

28 iulie

Andreea, observand cu stupoare ca pana si iarba e mai mare ca ea...

In timp ce cautam Grota cu Aburi, am dat peste faleza de catarat de la Izvorul Munk. Superba zona, ferita de ploaie si umezeala. Unele trasee erau uscate, cu toate ca plouase 3 zile incontinuu. O faleza relativ surplombanta, cu trasee incepand cu gradul 6, pana la 9+. Eram decisi sa ne intoarcem la faleza imediat ce se mai cracaneaza norii.
Numai bine ce am ajuns la Grota cu Aburi s-a starnit o ploaie sanatoasa si a trebuit sa stam, binenteles, in pestera.

"Lush, ne-ai aburit! Si voua va miroase a ceva?..."

Am pozat, am cantat si apoi ne-am cam plictisit sa stam intr-un singur loc, dar inca mai ploua, deci ne-am plictisit in continuare, izolat, uneori cu averse de rasete.
Seara, binenteles, incontestabila piscina. Eram hotarat sa merg zilnic sa fac ture de bazin, scufundari, rezistenta. Desigur ca rezistenta s-a facut mai mult datorita sfortarii de a tine fetele la suprafata, care, in viziunea ochelarilor de scufundari, s-au transformat intr-un monstru cu 6 capete scuipand flacari-pardon, apa- la fiecare pas. Intrecerea s-a facut in lupta dreapta si subsemnatul a castigat- desigur- dupa ce a luat cateva guri de "apa vie" din piscina. De altfel, piscina era plina de harap-albi si alte personaje de basm, cum ar fi Tom -a se citi "Ionel"-Degetel si Cosmin-baiat fin, dar adolescentin- care concurau pentru atentia sirenei Raluca- mai cu colacel, zel, bicepsel sau ce mama avea el. Intr-un final, valurile pricinuite de lupta au alungat biata sirena, care, de frica sa nu se inece, a plecat la vrajit flacai in alta parte.

In sfarsit, cu totii am ramas cu ceva de la piscina- unii cu febra musculara, altii cu admiratia copiilor - pentru cele mai mari bombe in apa(Andreea si Andra), ori cu un Sean Connery voleibalist(Simona).

Lucian, sidekick-ul meu, inainte si dupa lupta .

Apoi, tot seara, inconfundabila cloaca :))

29 iulie

Escalada la Izvorul Munk

Dimineata eram decisi cu totii ca trebuia sa inspectam faleza de la Izvorul Munk, mai ales dupa ploitele din ultima perioada. Chiar daca ar fi plouat si azi, faleza era oricum ferita de orice intemperii, caci e surplombata.
Vioi si plini de energie ne-am agatat cu totii de un "avion" care ne zbura catre Afganistan. Deci, primul traseu pe ziua de azi e un 6 Fly to Afganistan, de incalzire si o mansa pentru noii initiati, inclusiv oitele care asteptau behaind si dand din codita sa urce si ele.

Urmatorul traseu urma sa fie un 7+ (Osama) cu ceva pasi mai de forta, dar pe care Andra l-a dovedit in scurt timp. Anita si-a incercat si ea norocul, insa a avut un moment de visare si emotie si a spus Block in sinea ei si numaidecat a ajuns la 5 cm de pamant (asta pentru ca n-a mai avut nici forta sa puncteze la bucla 3, dar nici sa se tina de ea) ridicand-o pe Andra in aer, insasi ea mirata de cazatura. Momentul a fost scurt, subit si din fericire nu s-a inregistrat nici o victima.
Recomandam Anitei si restul initiatilor ca atunci cand simti ca nu mai poti, sa urli in gura mare BLOCK, nu de alta, dar sa nu surprinda filatorul cu "ia de-aici coarda!!"

Je pe Osama, ca Bin Laden era la coada...
Ce se intampla? Ce se intampla?!...
Oaie-1, caprite de munte-0.
Simona are un biscuit in top! Go Simona!

Dupa ce ne-am incercat si pe Bin Laden am abandonat ideea si ne-am retras la corturi de foame.
Nu mai avea nimeni chef de nimic, doar eu eram infipt sa merg la piscina sa inot si ca drept urmare am fortat-o pe Andra cu levierul si am tarat-o impotriva vointei sale sa-mi tina de urat cat ma balaceam singur 30 min inainte de inchidere.
N-am reusit decat sa fac 10 ture pe latime, adica aprox 100 m inot continuu. Stiam ce urmeaza...
O cloaca si un somn pe cinste!!!

30 iulie

Escalada la Km 10

O noua zi, o noua faleza. Topo-ul s-a dovedit de un real folos in gasirea traseelor potrivite pentru noi, care venisem sa ne dam de placere!
Ne-am incalzit pe cateva trasee usoare si am decis cu Andra sa incercam Comanda Vocala 7+/8- de la Sectorul 1. Zis si facut. M-am dus, am pus buclele, ceva nu prea se lega intre bucla 3 si 4, dar am sarit peste, am ajuns la un alt pas intre buclele 5 si 6 care iar nu se lega, dar am sarit si am echipat pana sus.
Andra s-a decis sa incerce in prima faza traseul, descoperind o secventa frumoasa la primul pas, miscari pe care le-am copiat si eu ulterior din lipsa de imaginatie :)), iar urmatorul pas a gasit o priza excelenta la picior unde faci o semi-spagata si te duci la o mare ranga la mana stanga pe care o dublezi si i-o dai frumos, cu incarcare pe dreptul, pana la o alta ranga de sub brad.
Bravo Andra!!
Acum traseul trebuie legat.
L-am legat eu, l-a legat si Andra si a incercat si Anita miscarile, dar cheful nu prea era in floare, mai ales dupa ce filase toata ziua initiatii escaladei :))
Lasa Anita, trebuie si oleaca de voluntariat

Comanda Vocala 7+/8-
For Fun 6-
Easy Go 5
Easy Way 5

Si in aplauzele gastii, Lucian a facut primul sau cap de coarda pe traseul Easy Way.
"Cum te-ai simtit?"
"N-am simtit nimic diferit la cap de coarda, probabil si pentru ca traseul e destul de usor, dar cred ca la un traseu mai dificil se simte psihicul!"

Asa as zice si eu. Prin urmare, daca mai cateri, s-ar putea sa-ti gasesti si serpisorii tai veninosi pe stanca, sau la baza. Poate dai un pupic sarat la o vipera, ca tot ziceai ca ti-e amica.

In cautare de serpisori, am gasit:

fluturasss...

sssoparla!

Kimbeeeer!

31 iulie

Escalada la Km 10

Ne-am bagat la Sectorul 2 al falezei, insa cheful era cam spart.
Eram cu totii destul de obositi dupa atata cautare de serpisori, inot pana la refuz, dragoste nebuneasca pentru mosneguti suri si vineti (Simona), behait intruna, arsi de soare (Andreea care a adormit instinctiv in conditii aglomerate si nu a bagat de seama ca soarele e prietenul ei cel bun), Andra cu mancarimi de la atatea banane, Anita cu datoria de filator, eu cu degete sparte.
Ne-am dat pe:
La 3 pasi de frigider 6+
Smart 7 (incercare)
Cave 8 (incercare)

Daca nu eram asa de spart la degete, imi iesea Cave, caci legasem secventele cele mai dificile si nu mai ramanea decat sa-i dau un sut de jos, dar bulanu era mort, lumea toata scufunda, armonia se pierdea, asa ca am decis sa-l lasam si om mai reveni noi in Herculane, poate cand nu s-or mai auzi manele din 3 parti la faleza, poate cand n-o mai fi asa aglomerat la cloaca si poate cand ne-om lua liber o luna de zile sa simtim si noi niscai catarare in zona, macar un 9+ sa iasa :))

Intai isi hipnotizeaza prada,
si aplica tehnica "orice zboara se mananca"!
Sedintele de spiritism din cort devin cunoscute si prin imprejurimi, deci Alexandra are mai multi clienti care vor sa intre in contact cu rudele pierdute in stomacul Simonei.

"Ba fluturas, numai primele 5 minute sunt gratis!"

Lucian, inca neimpresionat de performantele noastre.

1 august
pentru ca deja am scris prea mult si am obosit, ma duc sa ma culc caci am ajuns acasa.
home sweet? home

coautori: subsemnatul si Andra

Free Your Mind

2010-06-06T07:39:00.000-07:00

Imediat dupa Herculane m-am inscris la Cursul de bouldering organizat de Oliver Batir (taticul escaladei si boulderingului in Romania), intitulat Free Your Mind alaturi de Kobe, Tzasneala, Forest, Paulica, Alex si Horia.

Cursul a fost impartit pe parcursul a 3 module: Echilibru, Echilibru Dinamic si Antrenament.

Nu ma apuc sa explic ce-am facut, caci nu-s prea talentat, dar nici nu cred ca s-ar intelege ceva. Ce as vrea sa spun e ca m-am simtit excelent la acest curs, iar modul de abordare si intelegere a problemelor de boulder s-a imbunatatit enorm.

Motivele ar fi multiple:
1. Oli e un foarte bun didact si care are o perspectiva diferita de a aborda subiectele teoretice si practice ale boulderingului.
2. Nivelul de concentrare si asimilare a cunostintelor noi era dat pe maxim, ca drept urmare ca am avut o placere imensa de a incerca traseele de la curs, chiar daca multe din ele nu-mi reuseau, dar atitudinea era una pozitiva si optimista.
3. Aproape ca am simtit o lipsa de competivitate in unele momente ale cursului de la colegi.

Mi-ar placea mai mult sa exista un ajutor reciproc si mai putina competivitate intre sportivii de la sala in momentele de antrenament sau chiar si la stanca. am senzatia ca se cauta un "cel mai bun".

Si ca sa continui cu modulele Free Your Mind, Oli ne-a tinut in fiecare zi minim 5 ore.
Pentru mine a fost si este in continuare o inspiratie vis-a-vis de pasiune si atitudinea lui pozitiva si sincera.

Deci, Free Your Mind.

HCO 2010

2010-05-12T06:17:00.000-07:00

In perioada 5-9 mai am fost la concursul de escalada din Herculane. E prima data cand accesez zona.
Am plecat undeva pe miercuri 5 mai, ora 9 seara cu Ramona si Cristina. Noaptea a fost scurta la drum, stelele minunate, rasetele inghetate si spumate, aromate. Dupa 12 ore de nesomn, Ramona, care a fost soferul drumului inca era fresh, pana cand am ajuns la destinatie si a lovit-o si pe ea oboseala. Cristina a avut parte si de somnic pe parcursul drumului mai mult sau mai putin odihnitor, iar eu m-am tinut treaz, cu toate ca pe la 7 dimineata, inainte sa ajungem la campingul din Herculane, imi picau ochii in gura la propriu. Imi mancam singur orbitele.
Lumea de la camping abia facea ochi, fetitele lui Masina cereau de mancare, iar noi, cei trei abia sositi eram distrusi fizic, dar nu ne-am lasat doborati caci abia iesise soarele si, ca sa vezi, era dimineata, implicit trebuia sa ne trezim :))
Am mancat, am fumat, laptic bun noi am papat si multimea cea viteaza s-a pornit la o chermeaza. Nu orice distractie, ci la catarat.

"Baaaai, da hai si noi!", ii zic eu Ramonei si una doua ne pornim cu baietii la cocotz. Rezultatele au fost catastrofale. Nivelul de focusare era aproape nul, iar un 6+ cap de coarda mi s-a parut cel mai dur traseu facut vreodata :)) Clar, meritam o bere si un somn profund.
Ne-am multumit cu vizionarea traseelor de la Km 10 si din spatele hotelului Roman.
Nu mult dupa lasarea serii a inceput ploita si ne-a alungat la somn, ca urmatoarea zi avea sa fie prima zi din concurs.

7 mai, o zi in care ne-a trezit ploaia. Dar somnul pana la 10 a fost minunat. Nu mai conta concursul. Stateam intr-o letargie eterna si asteptam sa se intample ceva. Am uitat sa mentionez ca am stat intr-un cort gen apartament adus special de ramona, in care ar fi incaput cel putin 6 persoane, dar eram doar noi 2 in el :)), Cristina era deja cuplata la Ucigator
Si iaca prima zi din concurs, traseele cele mai usoare erau ude, dar m-am riscat sa dau din prima un 6+, caci era soare, oarecum. Apropo, faleza de la concurs e Cascada Vanturatoarea (un loc minunat). Asa, si cum spuneam, m-am dat pe Lacerta(6+) de la sectorul 1 (o incalzire de 30 m). Eram filat de un prieten de la sala, Florin. Ajuns la ultima bucla, incepe o ploicica marunta, n-am bagat de seama, dar deodata se starneste o grindina marunta de vreo 10 minute si iar nu bagasem de seama, caci eram atent la ultima miscare ce presupunea incarcarea pe o priza mica de picior si nu-mi dadeam seama de ce nu iese!? Dooh! Boon, am strigat ca mai incerc odata miscarea si cand ma uit in jos Florin era deja ghemuit sub geaca facand niste semne ciudate cu fluieraturi si plus ca tineam si arbitrul in grindina si m-am decis sa eliberez traseul pentru maine :))
Ud fleasca, plouat, batut de grindina si murdar de noroi, m-am decis ca azi ar fi bine sa stau sa privesc doar, lucru ca s-a si intamplat.

8 mai, Ramona a abandonat faleza concursului si s-a dus cu baietii din Piatra la cocotz la km 10, iar cei putini care am ramas, tot eram ingramaditi si o parte din bucuresti, galagiosi.
Catararea a decurs in reluare. Am catarat cu Julie, pentru ca nici ea n-avea partener, iar Florin ramasese la cort. Pacat ca se statea la rand, dar asa e la concursuri.
Ne-am dat usor pe 3 trasee, le-am dovedit, am cazut si eu cu o priza in mana si ne-am saturat subit de catarat. Prea aglomerat! :D
Din nou am decis ca e mai bine sa privim :))

Concursul a luat sfarsit, dar urmeaza premierea. Am avut cu totii privilegiul si onoarea sa fim invitati intr-o cambuza eronata in centrul vechi din Herculane, unde patronii ne-au primit cu un calduros mars manelist.
Kojac a castigat la Open, pentru ca nu avea taxele la zi sa intre la Masters, iar diferenta intre el si locul 2 a fost de 14.000 de puncte :)) Miez
Neghinita, un talentat catarator, specializat pe bolovani, a facut ravagii la stanca si a castigat tot :D

Distractia in cambuza a fost maxima, pana cand s-a dereglat casetofonul si ne-am reprofilat pe radio. Oricum, cu siguranta voi reveni anul acesta in Herculane!

Pagina oficiala a concursului

Blocker a murit, Traiasca Sala de Catarat

2010-03-17T06:15:00.000-07:00

Ma antrenez la Sala de Catarat.

Sala de catarat - Blocker

2009-09-23T11:57:00.000-07:00

Bai cat am asteptat momentul asta. Pfoai!
Credeam ca nu mai vine, dar iata ca a si venit, in sfarsit, intr-un moment excelent.

Se deschide noua Sala de catarat Blocker! Deschiderea oficiala va fi Sambata 3 octombrie : 18.00.

Click pe imagine pentru mai multe detalii.

De-abia de-acu incepe catararea in Iasi.
Haideti cu mic cu mare la o mare catarare! Distractie cat cuprinde, cursuri pentru incepatori, aventura, dezvoltarea armonioasa a corpului si tot ce tine de o viata sanatoasa atat fizic cat si psihic.

Oamenii care au facut posibila aceasta miscare sunt Amalia, Catalin, Ramona, Ionut si nu in ultimul rand Oli care a sprijinit si a pus umarul la treaba pentru aceasta reusita moldoveneasca.

Hai noroc si ne vedem la sala!

Raza Soarelui

2009-09-20T23:24:00.000-07:00

Au trecut doua luni de cand n-am mai fost in chei, din diverse motive, insa duminica a fost o iesire frumoasa si dureroasa in aceeasi masura.
Am plecat cu Andra si Anita cu gand sa ne jucam putin pe niste trasee. Desi n-aveam nici unul ceva clar in cap, eu totusi, imi propusesem sa incerc Cleo (7a).

Tare greu m-am miscat, drept dovada deficienta de care duc lipsa daca nu ies mai des la stanca. In cele din urma am reusit sa leg toti pasii dar cu dureri crancene la calcaie din pricina papuceilor, cu toate ca anul trecut in aceeasi perioada am reusit sa fac ceva mai multe miscari legate la acest traseu. N-am apucat sa ma dau prea des pe el si asa-mi pare rau. Mai mult de 5 incercari n-am avut pe el, din pacate; si toate au fost la distante foarte mari de timp.

S-au dat si fetele mansa la traseu, ca nu dispuneam de 2 corzi si erau nevoite sa stea dupa mine, din pacate. S-au miscat foarte bine pe traseu si au legat cam toate miscarile mai dificile, dar cap de coarda mai schimba putin din perspectiva, asa ca viitorul va apartine :D

I-am mai dat un sut, dar fara succes si am ramas putin dezamagit de efectele antrenamentelor mele underground. Experienta la stanca in maniera cap de coarda isi spune cuvantul.

Cu calcaiele umflate ne-am indreptat catre "Pas final" (6b+) unde am ramas total dezamagit, din nou, de prestatia mea dezastruoasa. Dureri ingrozitoare la calcaiele umflate (trebuie sa-mi schimb papuceii la trasee de escalada) m-au impiedicat sa leg acest traseu frumos.

In schimb Andra a legat aproape tot traseul in varianta mansa, mai putin pasul final, ceea ce m-a facut sa ma gandesc la viitor :)) Cred ca se poate mai mult si mai bine in varianta cap de coarda pe 6b+. Si Anita ar fi legat miscarile daca nu ar fi avut acelasi tip de problema cu calcaiele.

Toate ca toate, dar a fost o zi atat de frumoasa si plina de lumina si albastrul cerului ne-a innebunit pe toti, inclusiv herghelia de la Raza Soarelui si stelele minunate care s-au vazut cand ne-am indreptat spre casa. Nicicand n-am mai vazut asa de frumoasa Calea Lactee la jumatatea drumului intre Piatra Neamt si Roman.

Superb!

Will Gadd - o legenda vie

2009-09-17T04:28:00.000-07:00

How about some ice!

Site-ul oficial: Will Gadd

It's all in your mind

2009-09-13T15:26:00.000-07:00

It’s all in your mind:
Mental Training Quotes

You will climb only as high as your mind lets you.

Robyn Erbesfield

Doing a route at the absolute limit of the possible demands and encourages a coordination of all peripheral factors. It is, at the same time, a sign of joy and contentment with that moment, perhaps even a mirror of the equlibrium in your inner spirit, a mirror of a liberated state of mind.

Wolfgang Güllich

Relaxation, acceptance, and keeping open mind are key. First of

all, peak performance isn’t possible if one is not relaxed, and if one is going to stay relaxed they must simply accept problems when they arise and decide to solve them. If I can’t do a move I merely accept that I haven’t discovered the right sequence, instead of trying the same sequence over and over or just quitting. I will try to do it 20 or 30 different ways, making subtle changes in body position and fot placement, until I find something that does work. That’s what I mean by keeping an open mind.

Lynn Hill

I think that drive and mental strength are the factors that distinguish ordinary for extraordinary achievements. In competition, it is not the physically strongest climbers who win, but rather the mentally strongest.

Jibé Tribout

[…] I realized that a climber’s ability can usually be judged by the point at which he gives up. Beginners fall off when they don’t know what to do, advanced climbers when they get pumped, but world-class climbers like Jerry Moffatt climb far beyond the phisical limitations of their muscles.

Christian Griffith

One aspect is strength, one is technique and one is the mind. And I think that the mind is the most powerful, technique is second and physical strength third. How many people do you know who can do one-arm pull-ups, but can’t do even relatively easy boulder problems? How many people do you know who can’t one-arm hang off a half-ich edge, but can climb 5.13?

Jim Karn

Sursa: ClimbAndMore.com

The Invincibles Team 2009

2009-09-07T04:47:00.000-07:00

The Invincibles Team 4 - 6 septembrie 2009 Constanta - locatia Gravity Park, un eveniment marca H2O.

Datorita acestor 3 zile in Constanta si acestui eveniment fain si oamenilor pe care i-am intalnit acolo, am avut primul meu vis in care am inceput sa rad in somn, lucru care nu mi s-a mai intamplat de foarte multi ani.

Pe langa asta, am ramas foarte impresionat de cati copii si tineri talentati si pasionati am vazut la festivalul asta de muzica si sporturi extreme. Sa nu mai spun ca transportul a fost asigurat dus-intors pentru aproximativ 200 de oameni din toata tara, pentru asta au fost puse la dispozitie de organizatorii evenimentului 4 autocare care sa acopere aproximativ toate orasele importante unde ar fi existat potentiali concurenti pentru sporturile aflate in competitie la eveniment si anume: role, skateboard, bmx, bmx/bike dirt, trial, catarare, mountainboard.

La categoria de catarare, unde m-am inscris si eu, am fost putin dezamagit din mai multe motive. In primul rand nu a fost categorie de amatori, fie nu au fost destui concurenti pentru asta fie nu s-a dorit crearea categoriei si prin urmare toti participantii erau la categoria de Pro, lucru care a dezarmat pe putinii concurenti pentru amatori, inclusiv Andra, singura fata care vroia sa participe la amatori :)) Apoi structura din fibra de sticla, foarte ciudata, fara aderenta. Trebuia sa ma dau cu foarte mult magneziu sa nu-mi alunece mana, intrucat transpiram si pierdeam din aderenta, iar la concurs prizele aveau un fel de banda aderenta aplicata pe ele , gen smirghel (prizele erau marcate: ce-ai folosit la mana, ai si la picioare cu mici exceptii). Un gen de panou cu care nu eram obisnuit si la care nu i-am facut fata. Si totusi, din moment ce au ajuns cativa Pro in Top, clar traseele erau facubile si doar pentru profesionisti. Oricum, felicitari pentru castigatorii concursului la catarare!

In continuare am urmarit cu placere restul sporturilor si eram foarte fascinat de miscarea din Gravity Park.
Am incarcat filmele si fotografiile facute acolo, dar senzatia placuta cu care am ramas de la acest eveniment n-o pot impartasi nimanui, caci au simtit-o doar cei prezenti acolo.

Seara s-a sfarsit cu premierea, concert Suie Paparude, Jungle Drums si Mc Zani BeatBox, intrucat ziua de duminica se anunta furtunoasa si competitiile s-au tinut doar sambata.
Premiile in valoare de 30.000 euro cash si produse. Categoriile Pro au beneficiat de cash, iar amatorii de produse.

Felicitari H2O pentru eveniment!

Fotografii

Video

Lista Castigatorilor

Ten Years Gone - o viata pe orizont

2009-08-29T13:12:00.000-07:00

Rock la toti!

Cica ieri, 28 august 2009, vineri, am avut concert. Trupa "Ten Years Gone": eu(voce), iulian(voce, chitara bengoasa), lucian(chitara si mai bengoasa), bogdan(bass de la mama lui), al doilea bogdan(chitara cu statie bengoasa) si nu in ultimul rand, ci in primul rand din fata, la tobe magnificul, oxfordistul, viitorul doctor in biochimie, cred, NI..CO..LA..EEEEEE (rock progresiv curge in sange).

Asa, si cum spuneam am avut o cantare la Casa de Cultura Mihai Ursachi in Copou (care nu stie unde-i asta, e pe la Teiul Lui Eminescu). Treaba beton, eu intotdeauna intarziat si fizic si psihic, dar punctual spiritual :D.
Spectatorii dintre cei mai selecti, ca deobicei, iar noi cu un playlist ales cu mare intelepciune budista, ca sa nu mai zic zeiasca :)) Practic era o piesa pe care as fi preferat sa n-o cant si anume Cicatriz, nu de alta, dar suna mai bine aia originala decat cu vocea mea eronata. Rock pentru colegii draguti care nu mi-au lasat alternativa.
As vrea totusi sa mentionez ca piesele de la The Mars Volta le-am dedicat surioarei mele, care e un fan inrait.

Playlist:
1. River Dance - piesa proprie
2.Fear of a blank Planet - Porcupine Tree
3.Open Car - Porcupine Tree
4.Get Out - Faith no More
5.Step into the light - piesa proprie
6.Ilyena - The Mars Volta
7.Magdalena - The Mars Volta (piesa la care a cantat Nicolae la voce)
8.Cicatriz ESP - The Mars Volta
9.Blackest Eyes - Porcupine Tree
10. Sound of Muzak - Porcupine Tree
11. Schizoid Man - King Crimson

A fost primul nostru concert in Iasi dupa o lunga pauza si cateva rupturi de tendoane in randul nostru de mari performeri. Am mai avut insa o prestatie, la Radauti, la festivalul moto din 14-16 august a.c. care insa n-a fost prea bine primita, dar pe noi nu ne-a deranjat. Am avut cativa sustinatori "putini dar buni" cum chiar ei au spus si le multumim.

As vrea sa multumesc, deasemenea, si tuturor celor care au participat la concertul de vineri si ca noua ne-a facut mare placere sa cantam in fata voastra. Eu unul m-am simtit foarte bine si degajat, asa cum ar si trebui sa se simta toata lumea la un concert cu Ten Years Gone.

Si ca sa inchei cu o vorba din poporul nostru TYG: "albul muta si castiga"

Rock!

Muntii Rodnei

2009-08-10T01:30:00.000-07:00

Luni, 3 august, am plecat doua masini din iasi spre Muntii Rodnei. Mare veselie, dar si mai mare pofta de natura, de padure, de aer curat si de eliberare de orice natura (fetele stiu) :)

Prima masina o avea pe Anita ca si capitan de vas, iar ceilalti participanti la expeditie au fost, in ordinea verticalitatii, Zuzu, Raluca, Andreea. Cea de-a doua masina il avea ca si fruntas de coloana pe Stropi(zis si Adi), iar restul progeniturilor naturii au fost, in ordinea importantei, Andra, Sim, subsemnatul. Rock-manea!
Ajunsi cu bine in Borsa, am ramas impresionat de cat de mizerabil putea fi orasul. M-a izbit instant un val de greata si de repulsie fata de oras. Ne-am plimbat de colo colo pana sa gasim un om cu cap care sa ne indrume serios catre intrarea in traseul pentru Vf Pietrosul. Prima incercare esuata a fost cand ne-am oprit in fata unui bar sa cerem indicatii la doua blonde :)) Mare greseala. In timp ce incercam vertiginos sa-i explic ca vrem sa ajungem la intrarea in rezervatia Pietrosul, fata parea ca ma intelege caci avea o privire atat de limpede si pura si de indata ce incerca sa spuna ceva parca era paralizata, tot ma intreba ce-i ala Pietrosul si Stropi, mult mai inspirat ca mine la o discutie cu blonde, vorbeste: "Sa stii ca si noi stim bancuri cu blonde!" Si plecam de langa ele in hohote de ras-plans.
In cele din urma gasim intrarea in traseul marcat cu dunga verticala albastra si urcam cu masinile pana intr-un punct in care nu se mai putea. Anita deja facea spume la gura si ne injura marunt, ca deh, noi eram cu Dacia si ea era cu Suzuki, o masina finutza de strada care a STRABATUT vitejeste drumurile pline de capcane ale Rodnei. Rock, Anita Virtuoasa!

Am gasit o poienita frumoasa in curte la o mamaie de prin zona, care ne-a primit cu bratele deschise si ne-am asamblat corturile numaidecat. Am facut o friptura la gratarul adus de Stropi si ne-am infruptat cu delicatetile pe care le mai aveam la noi.

Odata cu lasarea serii se auzeau tunete si fulgere din ce in ce mai aproape de zona noastra si desi ne-am rugat mult la Buddha sa fim scutiti de minunile norilor Cumulonimbus, parca ne-a facut in ciuda. N-a durat foarte mult ploaia, dar a fost indeajuns cat sa ne dam cu totii seama ca nu aveam corturile bine ancorate si ca la orice pipi ingeresc corturile ar fi plutit in neant.
Somn usor si vise placute in prima noapte!

Dimineata, micul dejun, spalatul pe dinti si repede la traseu. Vremea se anunta superba asa ca am luat-o din loc rapid sa ajungem pe Vf. Pietrosul. Traseul pana la statia meteo era un gen de autostrada, nimic prea salbatic sau prea extrem, pasuneala ideala.
Si urcam si urcam, cu tricouri ne stergeam, transpiratia strangeam si padurea o pierdeam. Si mai bine de jumatate erau deja osteniti si am hotarat sa facem prima pauza dupa 10 minute de mers :)) Rock-manea!

Pfoai, cat chin, cat soare si cat efort. Miscare lipsa, dragoste cat cuprinde. Dupa ce s-au golit pe jumatate sticlele cu apa, am mai facut o incercare de a sta in miscare macar o ora si cu adevarat ne-am implinit ritmul pana cand dupa un efort prelungit si exhaustiv, Sim se trezeste ca nu mai are talpa si a trebuit sa i-o legam, Rock Simona Talpa Legata! Si asta dupa 10 minute de mers de la prima oprire. :))

Eh, si de-atunci, de-atunci ursul in papuci, vulpea in nadragi umbla dupa fragi, ca tare multe tufe erau pe marginea drumului si parca nu mai ajungeam la destinatie la cate tufe de fructe erau.

In cele din urma dupa popasuri prelungite si extenuari ametite si valuri de caldura subite ajungem la statia Meteo si la lacul glaciar Iezer. Am poposit, am fotografiat maimute obosite si animale vopsite cu rosu pe fata si spate si ne-am continuat drumul.

Raluca si Stropi au fost curajosii echipei caci in ciuda oboselii si ruperii de ritm pe care au intampinat-o, au indraznit sa-si impuna sa urce partea cea mai dificila a traseului. Si am urcat si am urcat pe un munte venerat ce pan'la cer s-a ridicat. Simona era in fruntea echipei si numai ce a ajuns pe o sa s-a auzit un tipat scurt si eronat ca m-am speriat rau, credeam ca s-a intamplat ceva si am luat-o inainte sa vad ce era cu acel sunet. Ajuns acolo, Sim era intinsa pe spate fericita ca a ajuns pe varf? care varf bre? ca e ala din dreapta :)) Rock Simona Talpa Legata. Si din urma soseau pe rand Andra, Zuzu, Andreea, Anita, Raluca si Stropi.

Dupa 5 minute pe sa, ne-am lasat bagajele acolo si am rupt-o la fuga pana pe varf, am facut pozele ce se cuveneau si ne-am indreptat catre bagajele cu mancare caci eram lihniti. A fost o masa bine meritata si foarte gustoasa. Tot traseul a durat 4 ore.

In departare, in timp ce infulecam ca niste nesatui, se observau la orizontul nostru infinit si clar, un set de CumulusCongestus ce se loveau de Cumulonimbus si provocau niste descarcari electrice vertiginoase. Relaxarea era departe de a fi cea mai scurta si am decis sa ne grabim cu masa si sa coboram in cea mai mare liniste si viteza sa nu care cumva sa avem surprize electrice pe langa noi. Mai aveam 10 minute pana la cort cand s-a starnit dusul. Era destul de devreme si ploua cam mult si am avut noroc de Monopoly pe care l-a adus Andra, caci numai asa ne-am putut arata adevarata valoare unii dintre noi :))
Mancat, cacat, culcat, visat, trezit!

5 august, ploaie si iar ploaie.
O scurta gaura in cer ne-a permis sa ne ridicam corturile si sa plecam cu totul inspre Pestera Izei. Dupa o ora de cautare a traseului, l-am gasit, l-am pipait, dar cu masinile n-am urcat prea departe asa ca a trebuit sa i-o dam la pas eronat prin padure.

Dupa o perioada de mers si poposit, liderul de trupa s-a schimbat, Andreea devenind un fel de lider mai mic care urmarea marcajul triunghiul rosu de pe copaci pana cand: "Wai, da eu nu mai vad nici un semn mai departe!", rock, semnul cu un copac mai inainte spunea la stanga :)) Si numai bine am facut la stanga si am ajuns intr-o poienita tare frumoasa,

dar iarasi era un semn care spunea la dreapta, dar noi am mers tot inainte pana cand nu am gasit nici un semn si ne-am intors la ala cu dreapta si ce sa vezi si sa nu crezi, pestera era la curul nostru asteptandu-ne in liniste sa alunecam si sa cadem in ea. Pestera o vedeti din poze, foarte frumoasa si salbatica.

Dupa ce-am iesit din ea, Zuzu a remarcat o pasare kamikaze, care se arunca in cap de la baza pesterii si-si deschidea aripile aproape de contactul cu stancile. Cine stie ce gandea Zuzu atunci: "Should I stay or should i go now.... tam tam tam " rock!
Dupa o masa copioasa si o serie de poze de pus la Hi5,

ne-am miscat fundurile catre masinile care ne asteptau cuminti sa ne duca la un nou loc de campare, pe care l-am gasit odata cu caderea noptii.
Ne-am montat corturile si am inceput sa ne gatim cina, care a fost la fel de gustoasa ca in oricare alta zi, chiar daca o gateam eu mai stangaci. Azi n-a mai plouat atat de mult, dar nici cerul nu arata prea bine.

Dupa cina ne-am hotarat tacit sa mai stam si noi in jurul castroanelor murdare si sa bem ceva bere si sa rontaim seminte, cand... deodata... incepe Andra sa povesteasca despre fantomele din Opera, de parca nu era de ajuns una si pentru ca locul era perfect, atmosfera era propice pentru astfel de momente, Raluca a inceput incet incet sa tremure si sa incerce lumea sa convinga sa nu mai spuna povesti de groaza, nu de alta dar eram la marginea padurii si ursul trubadur putea sa apara in orice moment, muahahaha. Pana la urma tot ploaia ne-a alungat de la sezatoare, ca uite-asa a fost toata excursia :))

Planul pentru urmatoarea zi de 6 august, joi, era sa mergem la Cascada Cailor, aflata undeva pe langa partia de Schi de la Completxul turistic Borsa, dar numai bine eram gata cu micul dejun si cu stransul cortului ca iar s-a starnit de ploaie si ne-am hotarat sa mergem direct in Rarau si asa am facut, putin dezamagiti de vremea idioata care ne-a urmarit, desi avea si ploaia farmecul ei si poate n-am inteles-o noi prea bine.
Ne-am reaprovizionat in Campulung si am urcat pe la Pojorata in Rarau.
Vremea super, ceata, apoi ploaie, apoi frig si iar ploaie.
Zuzu aproape ca a facut o cucerire cand a invitat-o un padurar sa doarma la el daca-i va fi frig la noapte. Rock-manea Zuzu! :)) Si pentru ca padurarul era cam nesatul, a invitat-o si pe Simona.

Neavand cu ce sa ne delectam, ne-am luat Monopoly si ne-am ascuns la Cabana sa jucam. Dupa 2 ore si ceva de cumparat, vandut, platit chirie si inchisoare, am dezbatut problema cu cazarea la padurar, desi Zuzu era cam reticenta :)), oare de ce? s-a trezit Stropi sa-si incerce barbatia cu padurarul: "In palose sa ne luptam, sub paturi sa ne gadilam sau pe prispa sa ne spalam!" Cand vazui padurarul ca e un barbat in cabana lui, a dat-o intoarsa ca el nu vrea baieti :)) rock-manea Stropi! si uite-asa tot la cort am dormit cu totii. Dupa ce am aprins un foc si ne-am

incalzit fetele si am cantat la chitara, ghici cine ne-a fugarit la somn? ploaia, binenteles.
La o bucata de vreme, Anita virtuoasa, se trezeste panicata ca vine ursul, vulpea, orice. Ies din cortul vecin cu bata pe care mi-am luat-o de-acasa si incep sa ma uit prin jur. Nimic suspect, ci doar picaturi de ploaie care cadeau din copaci si un caine care astepta sa ne linga vasele nespalate.

7 august, Rarau, ploaie
Dupa ploaie mancam, ne luam boarfe de drum si umblam printre stanci. Dam de faleza La Spital, unde tare as fi incercat niscai trasee de escalada si ajungem si pe la faleza La Drogherie, unde Viagra n-a avut efectul care trebuia si poposim la intrarea in traseul clasic de pe Pietrele Doamnei. Facem planuri de escalada, desi norii nu arata prea bine. Andra si Anita, cap secund pe traseu, eu zic ca ma risc cu Zuzu sa o iau in traseu, desi incepatoare, dar convins ca poate si ca traseul e usor.

Planuri facute, vine ploaia. Pastele si grijania sunca si sampania!
Stam ceva vreme la cabana, bem bere, iese soarele, fetele toate viteza la Piatra Soimului, sa vada valea cat e de frumoasa.

Planurile mele de escalada revin, dar nu integral si decid sa-mi iau echipamentul sa ma duc La Cotetz si iar vine ploaia :)) Rock fetelor. Dupa o pauza, montez un Autograf 6- pentru o mansa si inca un Kids Land 4 pentru alta mansa pentru incepatoarele in ale catararii: Zuzu, Simona, Andreea, Raluca.

Dupa o serie de miscari si morcovi toate au fost invingatoare si ne-am indreptat catre corturi cu noi provizii de foc de la padurarul indragostit. Mancare, rock si binenteles, ploaia care iar ne-a alungat la corturi.
O vreme de cacat!

8 august, vreme de cocotz
Lumea demoralizata, planuri sa plecam de dimineata, eu inca cu ceva optimism. Inainte sa plecam iese soarele, deja nu ma mai intereseaza :)) Hai acasa!

Copyright fotografii: Andra

Fetelor si baiete, va rog sa completati daca mi-a scapat ceva.

Creasta Estica - Ascensiune Esuata

2009-07-07T02:07:00.000-07:00

Nu prea ma agit sa scriu pe blog aventurile mele, caci le scriu altundeva, dar ca sa ma feresc de potentiala manifestare de a povesti individual tuturor prietenilor ce-am patit luni, 6 iulie in Cheile Bicazului, ma incumet sa desavarsesc aceasta inscriere in blog, cu riscul de a parea ridicol, sau uneori si mai ridicol.
Practic va fi si pentru mine cat si pentru altii un reper, nimic mai mult.

Dupa o lunga pauza de mers in Cheile Bicazului, ma decid impreuna cu Andra si Anita sa facem o potentiala incercare a traseului clasic Creasta Estica, din Piatra Altarului, cotat 4A (UIAA), deci un traseu relativ usor pentru alpinistii cu pregatire medie. Traseului nu-i trebuie mai mult de 3 ore sa fie completat si are o diferenta de nivel de 190 m si o lungime de 245 m cu 7 lc (lungimi de coarda). Aceasta este varianta corecta a traseului, adica asa cum a fost gandita initial. Binenteles el poate fi combinat si cu Vanatorii de Munte, un traseu invecinat; primele doua lungimi din Vanatorii de Munte dupa care 10 m dreapta in sus intri in traseul Creasta Estica, sub regruparea de la Umarul Mic.

In drum spre Cheile Bicazului se preleva la orizontul nostru infinit un munte gri de stratocumuli chiar deasupra destinatiei noastre. N-am fost pocit la gura cand am presupus ca nu ne asteapta soare si cumuli, ci o ploita nervoasa. Cu mintile resemnate, inaintam posomorati spre Chei, desi ne parea rau ca nu puteam sa ne aventuram in Creasta Estica.
Ajunsi in Chei ploaie inca nu era si astfel ne-am oprit la faleza Hornu Mare, in speranta de a lucra la Pino(6c) sau Pinocchio(6b+) si sa faca si fetele o mansa la unul din aceste trasee pana cand s-ar fi hotarat sa ploua. La ora 9 eram deja la faleza, cu buclele pe mine sa-i dau un sut in fund lui Pinocchio. Am punctat 4 bucle, cu motivatie 0, iar cand sa ajung la a 5-a na ca fetele incercau sa ma convinga ca "uite, iese soarele! ce zici de Creasta Estica?". Am abandonat traseul si am pornit-o spre Piatra Altarului fericiti.

Intrucat nu stiam sigur pe unde vine traseul Vanatorii de Munte si pentru ca iarba era inca plina de picaturi de apa, am hotarat sa urmam traseul original al Crestei Estice, cu intrare chiar pe muchie. Zis si facut, am ajuns la horn pe la 12, ne-am strecurat prin el si in cele din urma am inceput sa urcam prima lungime, apoi a 2-a, apoi a 3-a si a 4-a. Primele 4 lungimi au fost ca o plimbare prin parc pe muchia crestei cu putine asigurari; stanca uscata, perfecta, norii se risipeau, ce mai, o vreme perfecta pentru un clasic. Regruparea a 4-a am facut-o pe Umarul Mic. De aici am pornit catre urmatoarea regrupare de la Umarul Mare care era de fapt un platou micut in care puteai sa te intinzi sa faci plaja si chiar un mic picnic.
Ajunsi toti 3 la regruparea 5, eram toti entuziasmati ca mai avem 2 lungimi de coarda si ajungem la cruce, pe varf, la 1140 m. De la intrarea in traseu pana aici deja aveam 2 ore, ne incadrasem perfect in timp, cand.....

O ploaie torentiala de 15 minute ne-a stricat planurile. Cele 15 minute de ploaie masiva au fost de ajuns sa ne ude complet atat pe noi cat si tot echipamentul. Stateam ca niste pui batuti de soarta in ploaia care parca tinea la nesfarsit si nu aveam ce sa facem. Anita fusese destul de inspirata sa-si ia o pelerina sub care a primit-o si pe Andra care tremura intruna de frig, caci deja fusese udata pana la piele si mai batea si cate o briza de aer, parca sa ne faca in ciuda.
Eu eram lipit de perete cu o bucata de izopren de 50x50 cm si o tineam deasupra capului sa nu ma ude, desi in virtutea inertiei mele de om cu cap stiam ca-mi voi gasi tricoul cu metalica dupa aceasta ploaie. Dupa cele 15 minute care parca au durat 3 ore, ne-am incalzit putin la soare si ne gandeam cum e mai bine sa coboram.
Multumita lui Catalin si semnalului Orange, am reusit sa gasim totusi o varianta mai putin riscanta de a cobora si anume rapel prin cele 2 lungimi de coarda din traseul Vanatorii de Munte, dar pana acolo mai aveam de facut inca 3 rapeluri.
A durat foarte mult, pentru ca in unele zone corzile ramaneau blocate si trebuia sa urc din nou sa le deblochez. Ar fi fost bine daca fetele ar fi stiut ce sa faca, dar probabil ca vor sti data viitoare. Mi-am invatat lectia si eu cu ele :))

Ca o comparatie, ascensiunea pana in punctul cu ploaia a durat 2 ore, iar coborarea a durat 8 ore, deci va imaginati cata munca si urlete au fost la coborare. Am ragusit cat am urlat la ele, dar imi pare bine ca au fost ascultatoare si si-au spus rugaciunile. Binenteles ca nu am fost feriti de un nou val de ploaie torentiala in momentul descendentei dar asta nu ne-a impiedicat sa continuam.
Eram murdari, uzi, infrigurati, corzile erau pline de zoaie si mizerie si cu toate acestea am coborat in siguranta. Tacerea era la ea acasa. Experienta aceasta ne-a pus pe ganduri si ne-a invatat pe fiecare cate o lectie.

Dar noaptea deja era peste noi si cu ajutorul frontalei am reusit sa trecem peste rau si sa ne gasim drumul pana la cararea marcata pana la masina care astepta sa ne duca acasa.
La ora 12.30 am plecat din Bicaz si am ajuns in 2 ore acasa. Fetele dormeau pe scaune iar eu ascultam Bobby McFerrin cu RedBull.
Muahahaha!

Sezonul de dry

2008-11-23T12:44:00.001-08:00

A inceput sezonul de escalada dry-tooling, cascade de gheata, competitii de iarna.
Imi plac la nebunie!
Astazi am plecat dis de dimineata spre Cheile Bicazului cu maestrul Kobe la deschiderea oficiala la stanca a sezonului.
Cand am ajus erau aproximativ -5 grade, fara viscol. Nici prea frig, nici prea cald. O vreme perfecta pentru un dry.
Raul bicajel ne astepta, ca deobicei, sa-i cadem in plasa, dar l-am surprins cu niste miscari de felina exceland de pe o piatra pe alta fara sa ne udam.
Cerul putin innourat din care curgeau fulgi de lapte si frica mari si pufosi topindu-se pe moacele noastre schimonosite si obosite din cauza nesomnului.
Pana la faleza m-am cam incins de la urcat poteca si am fost nevoit sa-mi schimb tricoul instantaneu.
Ciprian ne-a urmat la o ora dupa ce am ajuns la prima faleza.
Ne-am incalzit pentru inceput cu un traseu mic si dragut, dupa care am trecut la "Dance for Life", un M9- (dupa cotatia de dry-tooling). Nu l-am incercat niciodata, intrucat nu m-am simtit pregatit nici fizic, sau psihic, insa astazi i-am testat miscarile si pot spune ca acesta va fi unul din proiectele de iarna pentru mine. Miscari frumoase, galante, cu putin joc de picioare, precum la step si cu antebrat putin pompat, nu atat cat mi-as fi inchipuit, dar probabil ca in maniera cap de coarda altfel va fi spectacolul pentru mine. Mai prost stau cu psihicul, dar miscarea o sa iasa cu siguranta.
Indata ce mi-am satisfacut curiozitatea cu M9-, am migrat subtil catre faleza doi, proaspat batuta intr-un weekend de 8-9 nov. Detalii despre activitatea din weekend, AICI!
Am poposit pe acolo cateva ore, timp in care Ciprian si Kobe si-au intins nervii si muschii pe un traseu proiect destul de dur, numit "Millenium".
Se termina weekendul si incepe o noua saptamana de antrenamente.

Program: luni, miercuri, vineri - la o sala de fitness si forta (pentru recuperare si/sau supliment pt antrenament); marti, joi - la sala de dry-tooling si in weekend la stanca.

Lush

Am primit leapsa...

2008-10-01T12:44:00.000-07:00

Haaa!
Tocmai am primit leapsa de la Earth Walker.
N-am ce face si trebuie s-o dau mai departe nu inainte de a-mi scrie lista.
Imi plac:
iubesc pletele si ploaia si camasile-nflorate (ca sa-l citez pe raposatul Florian Pitis), poezia, Roger Penrose, filmele SF(bine realizate, gen seria Alien, mai putin ultimele cacaturi; Matrix), muntii, florile, cartile, escalada, momentele limpezi ale diminetii, plastilina, stelele, jazz, The Doors, escalada si alpinismul, prietenii, autorulotele (sper sa-mi iau una intr-o zi sa pot sa plec in calatorii mai laborioase), mancarea chinezeasca, camerele inalte si aerisite, casele inguste de la tara si de la munte, cascadele de gheata, adrenalina, motocicletele(enduro, chopper), iubita, rasaritul, apusul, frigul, caldura, ciocolata Milky Way, sa cant, sa ma joc, grafica 3D, desenele animate, casele construite in copaci, sinceritatea, zborul, avioanele, psihologia practica, parapantele, arcul cu sageti, muzica clasica, blues, drum'n'base, sa visez, sa stiu ca pot face orice. imi iubesc viata!

Urasc:
sa stiu ca intr-o zi voi muri, mitocanii, mincinosii, hotii, cretinii, conspiratiile, politicienii, banii si bogatanii, snobii, parvenitii, cainii comunitari, strazile iasului, pastilele, perfectul...

Poate am sa mai adaug cand imi mai amintesc.
Dau leapsa mai departe lui Kobe si Ioanei

escalada in Chamonix - Les Gaillands

2008-08-29T03:00:00.000-07:00

Pentru Kobe!

Jazz, Jazz si iar Jazz

2008-04-28T02:30:00.000-07:00

9-11 mai 2008 Festivalul International de Jazz Richard Oschanitzky
detalii despre program... Jazz R.O.

18-20 iulie 2008 Garana Jazz Fest. Biletul pe cele 3 zile e 80 Ron. Artisti precum Victor Wooten si Yellow Jackets vor fi prezenti.
Programul il gasiti aici: Garana Jazz 2008

Proiectie foto cu D-nul Dinu Mititeanu

2008-04-05T01:22:00.000-07:00

In seara de 03 aprilie am petrecut o ora de fantezie in compania domnului Dinu Mititeanu, invitat de Ioana Ursache, pe care o felicit pentru initiativa si organizare.
Mai multe despre proiectie, accesati aici: Munte si Fotografie

Daca nu ma insel, inca de anul trecut n-a mai fost nici o proiectie foto in Iasi, desi potential este, probabil a scazut interesul, desi sunt atatia sportivi si alpinisti si montaniarzi in targu ista.

Mai multe despre domnul Mititeanu, aici: Dinu Mititeanu

George Pruteanu

2008-03-28T00:37:00.000-07:00

A murit!
Vizitati site-ul dumnealui la www.pruteanu.ro
Un om revoltat, uneori prea revoltat si pe buna dreptate. Cat despre imbecilizarea romanilor si cresterea coruptiei nationale, puteti cerceta mai mult acel "sait".