Postări

Se afișează postări din 2015

Vertical Step Maraton 2015

28-29 nov 4 ore bouldering sâmbătă 4 ore escaladă duminică Am plecat cu băieții din Iași, Vali, Alin, Paul, iar Ciprian a venit cu avionul din Sheffield. Motivantă dedicația lui pentru cățărare, comunitate și prieteni. Andreea si Dan au realizat un festival aproape echivalent cu cel din Herculane. Oli a fost amenajatorul principal. Foarte interesant e că după ziua de bouldering am avut o amplă febră musculară, cu toate că m-am antrenat destul de intens in ultima lună, nu pot decât să concluzionez că mă antrenez la o capacitate mai mică decât aș fi crezut. Practic o astfel de testare la concursuri incepe să pară din ce în ce mai reală în evaluarea proprie, mai ales că toamna e spre final cu ploile sale inevitabile și iarna nu prea permite ieșiri la stâncă pentru evaluarea pe traseele de escaladă. Traseele lui Oli de la Maraton au fost, ca întotdeauna, o delectare. Imaginația poate juca feste la multe din ele, însă ce contează e că nivelul general și personal se ridică. La esc

Ai înțelex? 7c+/8a e tot una?!

Mă gandeam zilele trecute cum ar fi să nu știu ce vreau să fac sau să fiu, adică să mă pun în postura unui pierdut în spațiu. Așa că am apelat la bunul meu prieten Goagăl cu întrebarea retorică: Ce să fac cu viața mea? Am primit un răspuns genial wtfshouldidowithmylife Merită o privire. Anul ăsta credeam că-l închei fără îndeplinirea obiectivelor sportive, dar m-am înșelat. Am reușit să parcurg traseul Depresiv 7c+ hard sau 8a soft, din Cheile Bicazului - Acul Singuratic, în 3 ședințe. Am fost surprins de viteza de execuție ținând cont de tehnica de compresie de la pas. Dacă la prima ședință n-am prea înțeles mare lucru din traseu, lucrurile s-au schimbat radical la vizita urmatoare. Cum spunea un mare cățărător după ce a realizat o nouă repetare a traseului Biographie (9a+) din Ceuse, Franța: Climbing is easy. Eu nu știu ce-a fumat băiatul ăla, dar îți spun ca nu e ușor să te cațeri. Nu e ușor pentru că la început ești slab, varză, ultimul anemic, te compari cu cei mai buni