joi, 1 septembrie 2016

Mintea te minte!

Când mintea spune nu și tot mintea spune da, apoi îți dai seama că mintea te minte.
Așa pățesc eu.
Azi vreau, pot, știu.
Mâine tot vreau, dar nu pot că nu știu.
Ziua următoare aflu că nu știu deci clar nu pot, deși vreau.
Următoarea zi caut să văd ce nu știu ca să pot căci în continuare vreau.
Trece încă o zi, aflu mai multe, fac un plan ca să pot, deja am îndoieli dacă mai vreau.
Mai trece o zi, aflu și mai multe, mă bucură știința pe care o dobândesc, știu că pot și lucrez spre asta, dar sigur mai vreau?
Mai trece o zi, îmi dau seama că aș putea dacă aș ști mai multe și mă lovește... Nu mai vreau.
Apoi mai du-te-n pizda mă-tii!
Ai să vrei pentru că ai vrut de la început și dacă renunți acum când știi că poți și ai cunoștințele de bază ca să-ți construiești direcția înseamnă că orice ai vrea să faci n-ai să poți. Și nu pentru că nu știi ci pentru că ești prost și te controlează frica. Da, frica de necunoscut. Frica aia de căcat care-ți minte creierul că nu-i bun pentru tine, că e mai bine la confort, că nu se merită riscul și că e mai bine dacă renunți.
În cazul ăsta am doar o vorbă să-i spun fricii: Hai mai du-te-n pizda mă-tii că trec eu și cu șlapii peste tine.

marți, 1 decembrie 2015

Vertical Step Maraton 2015

28-29 nov
4 ore bouldering sâmbătă
4 ore escaladă duminică

Am plecat cu băieții din Iași, Vali, Alin, Paul, iar Ciprian a venit cu avionul din Sheffield. Motivantă dedicația lui pentru cățărare, comunitate și prieteni.

Andreea si Dan au realizat un festival aproape echivalent cu cel din Herculane. Oli a fost amenajatorul principal.

Foarte interesant e că după ziua de bouldering am avut o amplă febră musculară, cu toate că m-am antrenat destul de intens in ultima lună, nu pot decât să concluzionez că mă antrenez la o capacitate mai mică decât aș fi crezut. Practic o astfel de testare la concursuri incepe să pară din ce în ce mai reală în evaluarea proprie, mai ales că toamna e spre final cu ploile sale inevitabile și iarna nu prea permite ieșiri la stâncă pentru evaluarea pe traseele de escaladă.
Traseele lui Oli de la Maraton au fost, ca întotdeauna, o delectare. Imaginația poate juca feste la multe din ele, însă ce contează e că nivelul general și personal se ridică.

La escaladă n-am facut nici un traseu din cele dedicate pentru Open. Traseele au necesitat o anduranță și o dinamică pe care nu o prea exersez. Am fost plăcut surprins de evoluția lui Râpă, care, dacă nu mă înșel, a făcut 4 flashuri din traseele de la Open și e mai scund și mai tânăr decât mine, dar cațără foarte dinamic și asta e o abordare care garantează succesul. Bravo Martinică!

Mai multă explozie, mai multă forță în degete, mai multă forță generală, mai multă mobilitate, mai puțină frică :))

Frumos concurs, dar și mai frumoasă a fost adunarea dintre cățărători.

Printre subiectele importante debitate seara la bere se numără:
- oricine poate învăța programare
- idei despre aplicații conectate la creier și cum poți transmite un mesaj, o informație sau o imagine direct în creier printr-un simplu slide de pe ecranul telefonului, așa cum trimiți o imagine de pe telefon pe televizor.
- mare issue, conform rom-englezei lui Ciprian
- de ce se aude o conversație într-un apartament mai tare în baie și nu în alte camere ( din cauza țevilor de la canalizare )
- Vali, zis și Moromete, în jurul căruia stăteam liniștiți să-i ascultăm știrile pe care le citea
- injecții cu cortizon: stimulare, steroizi, beneficii sau iluzii. pocnituri, dureri, recuperare
- Pink Floyd - echoes live at Pompei
- Killian Jornet
- ce înseamnă să transpui un mesaj din generațiile mai vechi care și-a pierdut ecoul, salvat de niște indivizi care l-au înțeles și vor să-l dea mai departe noii generații, dar sub altă abordare păstrând originalitatea.
Aproape originalul piesei: https://www.youtube.com/watch?v=mzRbeHyIomk
Mesajul transpus: https://www.youtube.com/watch?v=1VypaE6kKJ8

Sunt prizonierul unicei mele vieți și singurul mod de a scăpa de gratii este să citesc, să-mi fac prieteni și să contribui la dezvoltarea mea și a celor din jur.

Next: Educarea minții înaintea corpului sau cum să crești două pisici fără să știi că de fapt ele te controlează. Miau!

vineri, 20 noiembrie 2015

Ai înțelex? 7c+/8a e tot una?!

Mă gandeam zilele trecute cum ar fi să nu știu ce vreau să fac sau să fiu, adică să mă pun în postura unui pierdut în spațiu. Așa că am apelat la bunul meu prieten Goagăl cu întrebarea retorică: Ce să fac cu viața mea?

Am primit un răspuns genial wtfshouldidowithmylife
Merită o privire.

Anul ăsta credeam că-l închei fără îndeplinirea obiectivelor sportive, dar m-am înșelat.

Am reușit să parcurg traseul Depresiv 7c+ hard sau 8a soft, din Cheile Bicazului - Acul Singuratic, în 3 ședințe.
Am fost surprins de viteza de execuție ținând cont de tehnica de compresie de la pas. Dacă la prima ședință n-am prea înțeles mare lucru din traseu, lucrurile s-au schimbat radical la vizita urmatoare. Cum spunea un mare cățărător după ce a realizat o nouă repetare a traseului Biographie (9a+) din Ceuse, Franța: Climbing is easy. Eu nu știu ce-a fumat băiatul ăla, dar îți spun ca nu e ușor să te cațeri.

Nu e ușor pentru că la început ești slab, varză, ultimul anemic, te compari cu cei mai buni și cauți scuze: Mă dau de plăcere, Eu vreau să fac doar mișcare, Nu-s puternic, Voi ați mai făcut și alt sport înainte să vă apucați. Din păcate frustrarea asta persistă până când ajungi să cunoști sportul mai bine sau să ai parte de o comunitate care te inspiră nu spre a fi competitiv, ca există destulă, ci spre a înțelege sportul și că ai de parcurs niște etape și că drumul e destul de lung și că se merită. Degeaba e drumul lung dacă nu-ți aduci aminte când l-ai parcurs, ceea ce presupune ca te-ai simțit bine și n-a fost nevoie de un efort suplimentar și tocmai ăsta e și scopul.
Călătoria e mult mai importantă decât destinația, pentru ca odată ajuns la destinație nu vrei decât să-ți alegi altă destinație să mai poți călători puțin. Îți alegi trasee de dificultate pentru nivelul tău și odată ce l-ai executat nu apuci să te bucuri mai mult de 2-3 zile de reușită că deja te gândești la următorul traseu, proiect, la urmatoarea provocare.
Niciodată nu ești destul de puternic pentru cățărare, dar poți deveni progresiv in timp o versiune mai bună a ta și asta se aplică și când începi să devii pretențios la ce filme te uiți sau ce consumi sau cum te comporți.

Beșinile merg oricum în orice împrejurare, căci oricum toată lumea le trage. Să nu ne păcălim că putem deveni mai buni dacă ne abținem.

Pe 14 nov 2015 am reușit și realizarea traseului emblematic din Cheile Șugăului, Omida Veselă. Țin minte că acum 4 ani m-am pus prima dată pe el să văd cum arată un 7c+, deși abia cățăram 7a+, dar mi-a plăcut atât de mult cum arăta traseul că m-am îndrăgostit de el. I-am cerut prietenia, cum făceam la 8 ani cu fetele din fața blocului, dar n-a vrut sa mi-o dea, nici traseul și nici fetele, evident. Eram un puțoi visător cu obiective mărețe și care și-a luat o palmă după ceafă: "băăă ninja, da' tu ce cauți la scara noastră? Ia marș la scara ta!".
Așa m-a trimis și Omida la plimbare, dar am fost insistent și nu m-am lăsat bătut. Cu fiecare încercare am început să ne cunoaștem mai mult, să învăț mai multe despre mine în relație cu Omida și să înțeleg că "lucrurile mărețe au nevoie de timp", cum spunea marele primar al Iașului cercetat pentru corupție și trafic de influență și care acum e la bulău, mulțumim!

Am parcurs Omida, ne-am împrietenit în final, dar cred că e subcotat și merită o notă mai mare așa că-i dau 8a.
Greu traseu, grea călătorie și frustrantă de cele mai multe ori, dar eu nu-s talentat, nu-s nici genă de sportiv (1.68m, APE-4), ci doar îmi place să mă cațăr.
În opinia mea e important să lucrezi să-ți dezvolți flexibilitatea, mobilitatea și tehnica înaintea forței fizice. La urma urmei forța fizică e elementul care poate fi dezvoltat cel mai ușor.
Consider că factorul mental ( frica de cădere, frica de eșuare, frica de a nu te face de râs ) e alt element important de lucrat, de exersat, chiar dacă unii se laudă că nu au așa ceva. Am început cățărarea destul de tarziu, iar ca și cățărător de weekend am în spate un istoric al fricilor care uneori mă ține în loc, iar planul meu e sa-mi antrenez mintea la fel de des cum îmi antrenez corpul pentru cățărare. Nu reușesc tot timpul, dar când o fac am parte de o magie și ies traseele.

Până una alta, abia aștept Vertical Step Maraton!!

Spor(t)!

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

I Scream, You Scream, we all Scream for iceCream

Sala de cățărat a murit!
Trăiască Sălița de cățărat!

După multe jocuri și compromisuri, promisiuni și minciuni, am reușit împreună cu Vali, Adrian și Kobe să ne unim forțele și să facem o nouă sală de cățărat în Iași. Dupa 40 de zile de muncă aproape zilnică, pe 12 septembrie 2014 am deschis.
Nu știu cât de publică va fi, însă toate au un început. E mai mult o sală de antrenament a clubului.
Planul e să avem și cursuri pentru copii, cursuri pentru adulți și să încurajăm activitatea în Iași în măsura în care putem face acest lucru.
Am investit în pasiune.

Abia aștept să reîncep antrenamentele.

joi, 13 septembrie 2012

iEuro 7b

iEuro 7b

Faleza Criza din Rarau ( 8 sept )
Traseu cu un pas de boulder la inceput si apoi dat din maini si atent la picioare. Am pus buclele, am vazut mutarile si i-am dat sut. Am cazut la prima bucla la pasul de bloc pentru ca m-am pozitionat prost cu picioarele. I-am mai dat un sut si l-am facut.

Duminica 9 sept Kobe a reusit parcurgerea unui proiect tot de la faleza Criza, alt sector, si anume traseul "15%" pe care l-a propus cu gradul 8b. Un traseu cu o inclinatie de 30-35 grade surplombat si cu miscari foarte intinse si unele dinamice. Felicitari maestre si sper ca victoria a durat mai mult de 5 minute!

Tot duminica mi-am pus buclele si pe DoLear un 7c cu pas la mijlocul traseului. Ma cam usturau degetele si la primul sut am reusit sa intru in pozitia de plecare spre a face secventa de pasi de la mijloc, dar parca plesnea pielea de pe degete si prizele din pas erau si foarte taioase. O buna pozitionare pe picioare ar fi salvat situatia, dar recunosc ca mi-a intrat si un morcov cand am vazut distanta intre asigurari, deci era iar un nivel alto de "free your mind".

Am abandonat si a ramas proiect pentru urmatoarea vizita.

luni, 3 septembrie 2012

TV alb-negru 7b+

Duminica, 2 sept 2012 am legat cel mai greu traseu facut de mine pana acum, un 7b+ de la faleza Criza din Rarau, sub numele "TV alb-negru".

Am iesit fara vre-un plan anume in weekend, ci mai degraba sa ma aerisesc si sa-l filez pe Kobe pe proiectul sau din Rarau, 15%, tot de la faleza Criza.
De cum am plecat de-acasa, maestru' m-a avertizat ca am sa ma dau pe un traseu dar al carui grad n-am sa-l stiu decat dupa ce-l fac. Am intrat in joc si chiar nu ma mai interesa gradul, caci deja eram fascinat de miscarile tehnice pe care trebuia sa le execut.
 La primul sut am ajuns legat pana la ultima bucla de sub top, unde era, de fapt, pasul final, doar ca n-am fost destul de eficient in a-mi conserva energia si forta. La fiecare incercare mai inaintam cu cate o miscare sau ma pozitionam din ce in ce mai bine.

 Ii multumesc mult lui Kobe ca m-a sprijinit, sustinut si indrumat la acest traseu, pesemne ca incepe sa-si formeze ochiul si reuseste destul de bine sa recomande trasee in functie de calitatea cataratorului.
Nu stiu daca as fi reusit sa parcurg un 7b+ de anduranta, dupa ce m-am antrenat sistematic 4 luni doar la boulder si m-a citit corect.

Ii multumesc si lui Petro, sotia lui Kobe, ca m-a ajutat sa ma deconectez de gandurile negre si m-a sustinut :D

Anul acesta am mai executat doua 7a-uri  ( Walkiria si Falcon ) si un 7a+/7b ( Batman Forever )

Continuam antrenamentul sistematic si vedem ce se mai intampla pana la sfarsitul anului.
Simt ca pot mai mult de-atat, trebuie doar sa fiu "free your mind" cu zicea Oli si Kobe.

Toamna e anotimpul meu preferat!

joi, 28 iulie 2011

Povestea Calatoriei

D'apoi plec vreo 2 luni intr-o calatorie si ma gandeam sa impartasesc experienta postand o data pe saptamana, poate, impresii, imagini. Va fi mai degraba si un jurnal de calatorie ca am memoria cam scurta si n-o sa stiu sa povestesc pe urma prin ce-am trecut si ce-am vazut.

Asa ca, noua mea casa virtuala: Pierduti in Orizont

Va astept pe-acolo!