Creasta Estica - Ascensiune Esuata
Nu prea ma agit sa scriu pe blog aventurile mele, caci le scriu altundeva, dar ca sa ma feresc de potentiala manifestare de a povesti individual tuturor prietenilor ce-am patit luni, 6 iulie in Cheile Bicazului, ma incumet sa desavarsesc aceasta inscriere in blog, cu riscul de a parea ridicol, sau uneori si mai ridicol.
Practic va fi si pentru mine cat si pentru altii un reper, nimic mai mult.
Dupa o lunga pauza de mers in Cheile Bicazului, ma decid impreuna cu Andra si Anita sa facem o potentiala incercare a traseului clasic Creasta Estica, din Piatra Altarului, cotat 4A (UIAA), deci un traseu relativ usor pentru alpinistii cu pregatire medie. Traseului nu-i trebuie mai mult de 3 ore sa fie completat si are o diferenta de nivel de 190 m si o lungime de 245 m cu 7 lc (lungimi de coarda). Aceasta este varianta corecta a traseului, adica asa cum a fost gandita initial. Binenteles el poate fi combinat si cu Vanatorii de Munte, un traseu invecinat; primele doua lungimi din Vanatorii de Munte dupa care 10 m dreapta in sus intri in traseul Creasta Estica, sub regruparea de la Umarul Mic.
In drum spre Cheile Bicazului se preleva la orizontul nostru infinit un munte gri de stratocumuli chiar deasupra destinatiei noastre. N-am fost pocit la gura cand am presupus ca nu ne asteapta soare si cumuli, ci o ploita nervoasa. Cu mintile resemnate, inaintam posomorati spre Chei, desi ne parea rau ca nu puteam sa ne aventuram in Creasta Estica.
Ajunsi in Chei ploaie inca nu era si astfel ne-am oprit la faleza Hornu Mare, in speranta de a lucra la Pino(6c) sau Pinocchio(6b+) si sa faca si fetele o mansa la unul din aceste trasee pana cand s-ar fi hotarat sa ploua. La ora 9 eram deja la faleza, cu buclele pe mine sa-i dau un sut in fund lui Pinocchio. Am punctat 4 bucle, cu motivatie 0, iar cand sa ajung la a 5-a na ca fetele incercau sa ma convinga ca "uite, iese soarele! ce zici de Creasta Estica?". Am abandonat traseul si am pornit-o spre Piatra Altarului fericiti.
Intrucat nu stiam sigur pe unde vine traseul Vanatorii de Munte si pentru ca iarba era inca plina de picaturi de apa, am hotarat sa urmam traseul original al Crestei Estice, cu intrare chiar pe muchie. Zis si facut, am ajuns la horn pe la 12, ne-am strecurat prin el si in cele din urma am inceput sa urcam prima lungime, apoi a 2-a, apoi a 3-a si a 4-a. Primele 4 lungimi au fost ca o plimbare prin parc pe muchia crestei cu putine asigurari; stanca uscata, perfecta, norii se risipeau, ce mai, o vreme perfecta pentru un clasic. Regruparea a 4-a am facut-o pe Umarul Mic. De aici am pornit catre urmatoarea regrupare de la Umarul Mare care era de fapt un platou micut in care puteai sa te intinzi sa faci plaja si chiar un mic picnic.
Ajunsi toti 3 la regruparea 5, eram toti entuziasmati ca mai avem 2 lungimi de coarda si ajungem la cruce, pe varf, la 1140 m. De la intrarea in traseu pana aici deja aveam 2 ore, ne incadrasem perfect in timp, cand.....
O ploaie torentiala de 15 minute ne-a stricat planurile. Cele 15 minute de ploaie masiva au fost de ajuns sa ne ude complet atat pe noi cat si tot echipamentul. Stateam ca niste pui batuti de soarta in ploaia care parca tinea la nesfarsit si nu aveam ce sa facem. Anita fusese destul de inspirata sa-si ia o pelerina sub care a primit-o si pe Andra care tremura intruna de frig, caci deja fusese udata pana la piele si mai batea si cate o briza de aer, parca sa ne faca in ciuda.
Eu eram lipit de perete cu o bucata de izopren de 50x50 cm si o tineam deasupra capului sa nu ma ude, desi in virtutea inertiei mele de om cu cap stiam ca-mi voi gasi tricoul cu metalica dupa aceasta ploaie. Dupa cele 15 minute care parca au durat 3 ore, ne-am incalzit putin la soare si ne gandeam cum e mai bine sa coboram.
Multumita lui Catalin si semnalului Orange, am reusit sa gasim totusi o varianta mai putin riscanta de a cobora si anume rapel prin cele 2 lungimi de coarda din traseul Vanatorii de Munte, dar pana acolo mai aveam de facut inca 3 rapeluri.
A durat foarte mult, pentru ca in unele zone corzile ramaneau blocate si trebuia sa urc din nou sa le deblochez. Ar fi fost bine daca fetele ar fi stiut ce sa faca, dar probabil ca vor sti data viitoare. Mi-am invatat lectia si eu cu ele :))
Ca o comparatie, ascensiunea pana in punctul cu ploaia a durat 2 ore, iar coborarea a durat 8 ore, deci va imaginati cata munca si urlete au fost la coborare. Am ragusit cat am urlat la ele, dar imi pare bine ca au fost ascultatoare si si-au spus rugaciunile. Binenteles ca nu am fost feriti de un nou val de ploaie torentiala in momentul descendentei dar asta nu ne-a impiedicat sa continuam.
Eram murdari, uzi, infrigurati, corzile erau pline de zoaie si mizerie si cu toate acestea am coborat in siguranta. Tacerea era la ea acasa. Experienta aceasta ne-a pus pe ganduri si ne-a invatat pe fiecare cate o lectie.
Dar noaptea deja era peste noi si cu ajutorul frontalei am reusit sa trecem peste rau si sa ne gasim drumul pana la cararea marcata pana la masina care astepta sa ne duca acasa.
La ora 12.30 am plecat din Bicaz si am ajuns in 2 ore acasa. Fetele dormeau pe scaune iar eu ascultam Bobby McFerrin cu RedBull.
Muahahaha!
Practic va fi si pentru mine cat si pentru altii un reper, nimic mai mult.
Dupa o lunga pauza de mers in Cheile Bicazului, ma decid impreuna cu Andra si Anita sa facem o potentiala incercare a traseului clasic Creasta Estica, din Piatra Altarului, cotat 4A (UIAA), deci un traseu relativ usor pentru alpinistii cu pregatire medie. Traseului nu-i trebuie mai mult de 3 ore sa fie completat si are o diferenta de nivel de 190 m si o lungime de 245 m cu 7 lc (lungimi de coarda). Aceasta este varianta corecta a traseului, adica asa cum a fost gandita initial. Binenteles el poate fi combinat si cu Vanatorii de Munte, un traseu invecinat; primele doua lungimi din Vanatorii de Munte dupa care 10 m dreapta in sus intri in traseul Creasta Estica, sub regruparea de la Umarul Mic.
In drum spre Cheile Bicazului se preleva la orizontul nostru infinit un munte gri de stratocumuli chiar deasupra destinatiei noastre. N-am fost pocit la gura cand am presupus ca nu ne asteapta soare si cumuli, ci o ploita nervoasa. Cu mintile resemnate, inaintam posomorati spre Chei, desi ne parea rau ca nu puteam sa ne aventuram in Creasta Estica.
Ajunsi in Chei ploaie inca nu era si astfel ne-am oprit la faleza Hornu Mare, in speranta de a lucra la Pino(6c) sau Pinocchio(6b+) si sa faca si fetele o mansa la unul din aceste trasee pana cand s-ar fi hotarat sa ploua. La ora 9 eram deja la faleza, cu buclele pe mine sa-i dau un sut in fund lui Pinocchio. Am punctat 4 bucle, cu motivatie 0, iar cand sa ajung la a 5-a na ca fetele incercau sa ma convinga ca "uite, iese soarele! ce zici de Creasta Estica?". Am abandonat traseul si am pornit-o spre Piatra Altarului fericiti.
Intrucat nu stiam sigur pe unde vine traseul Vanatorii de Munte si pentru ca iarba era inca plina de picaturi de apa, am hotarat sa urmam traseul original al Crestei Estice, cu intrare chiar pe muchie. Zis si facut, am ajuns la horn pe la 12, ne-am strecurat prin el si in cele din urma am inceput sa urcam prima lungime, apoi a 2-a, apoi a 3-a si a 4-a. Primele 4 lungimi au fost ca o plimbare prin parc pe muchia crestei cu putine asigurari; stanca uscata, perfecta, norii se risipeau, ce mai, o vreme perfecta pentru un clasic. Regruparea a 4-a am facut-o pe Umarul Mic. De aici am pornit catre urmatoarea regrupare de la Umarul Mare care era de fapt un platou micut in care puteai sa te intinzi sa faci plaja si chiar un mic picnic.
Ajunsi toti 3 la regruparea 5, eram toti entuziasmati ca mai avem 2 lungimi de coarda si ajungem la cruce, pe varf, la 1140 m. De la intrarea in traseu pana aici deja aveam 2 ore, ne incadrasem perfect in timp, cand.....
O ploaie torentiala de 15 minute ne-a stricat planurile. Cele 15 minute de ploaie masiva au fost de ajuns sa ne ude complet atat pe noi cat si tot echipamentul. Stateam ca niste pui batuti de soarta in ploaia care parca tinea la nesfarsit si nu aveam ce sa facem. Anita fusese destul de inspirata sa-si ia o pelerina sub care a primit-o si pe Andra care tremura intruna de frig, caci deja fusese udata pana la piele si mai batea si cate o briza de aer, parca sa ne faca in ciuda.
Eu eram lipit de perete cu o bucata de izopren de 50x50 cm si o tineam deasupra capului sa nu ma ude, desi in virtutea inertiei mele de om cu cap stiam ca-mi voi gasi tricoul cu metalica dupa aceasta ploaie. Dupa cele 15 minute care parca au durat 3 ore, ne-am incalzit putin la soare si ne gandeam cum e mai bine sa coboram.
Multumita lui Catalin si semnalului Orange, am reusit sa gasim totusi o varianta mai putin riscanta de a cobora si anume rapel prin cele 2 lungimi de coarda din traseul Vanatorii de Munte, dar pana acolo mai aveam de facut inca 3 rapeluri.
A durat foarte mult, pentru ca in unele zone corzile ramaneau blocate si trebuia sa urc din nou sa le deblochez. Ar fi fost bine daca fetele ar fi stiut ce sa faca, dar probabil ca vor sti data viitoare. Mi-am invatat lectia si eu cu ele :))
Ca o comparatie, ascensiunea pana in punctul cu ploaia a durat 2 ore, iar coborarea a durat 8 ore, deci va imaginati cata munca si urlete au fost la coborare. Am ragusit cat am urlat la ele, dar imi pare bine ca au fost ascultatoare si si-au spus rugaciunile. Binenteles ca nu am fost feriti de un nou val de ploaie torentiala in momentul descendentei dar asta nu ne-a impiedicat sa continuam.
Eram murdari, uzi, infrigurati, corzile erau pline de zoaie si mizerie si cu toate acestea am coborat in siguranta. Tacerea era la ea acasa. Experienta aceasta ne-a pus pe ganduri si ne-a invatat pe fiecare cate o lectie.
Dar noaptea deja era peste noi si cu ajutorul frontalei am reusit sa trecem peste rau si sa ne gasim drumul pana la cararea marcata pana la masina care astepta sa ne duca acasa.
La ora 12.30 am plecat din Bicaz si am ajuns in 2 ore acasa. Fetele dormeau pe scaune iar eu ascultam Bobby McFerrin cu RedBull.
Muahahaha!
Comentarii
M-a prins si pe mine ploaia odata in Piatra Altarului doar ca am apucat sa ajnug sus. Primele picaturi acolo unde v-ati oprit voi si ploaia torentiala dupa primul rapel. Aveam o singura coarda si retragerea pe brana descendenta siroind de apa a fost de neuitat. M-am tinut cu sufletul de perete :D
Felicitari ca ai scos echipa la liman. Nu vreau sa-mi imaginez cum e sa trebuiasca sa coordonezi o Anita ingrozita de frica >:)